un tărâm de poveste și legendă
Peștera Polovragi
Dacă ai nevoie să fugi de agitația orașului și să te relaxezi în natură, pentru a-ți reîncarcă bateriile, Peștera Polovragi s-ar putea să fie exact destinația de care ai nevoie.
Situată departe de noxele marilor orașe, dar și de poluare, Peștera Polovragi este un loc marcat de istorie, dar și de un iz de legendă.
Cunoscută că adăpost al lui Zamolxe, Peștera Polovragi te îmbie să îi afli secretele, învăluindu-te într-o lume plină de mister, pe distanță a circa 800 de metri, în care poți vedea o multitudine de simboluri sau elemente specifice perioadei geto-dacice.
Peștera Polovragi - locul legendelor, a vracilor și a spiritualității
Peștera lui Zamolxe sau peștera Polovragi, este situată în Polovragi, județul Gorj și devine un obiectiv pe care nu îl poți rata o dată ajuns în zonă.
În imediata vecinătate turiștii se pot delecta cu liniștea și incarcătuirea spirituală a Mănăstirii Polovragi, sau pot face o plimbare în natură, chiar prin Pădurea Polovragi.
Peisajele de vis, aerul curat și liniștea zonei vor face dintr-o simplă plimbare o adevărată experiență cu adevărat memorabilă.
Peștera Polovragi este asociată ideii că vracii din acea perioada intrebuintau o plantă numită polovraga pentru a realiza remedii pentru diferite boli, numele păstrându-se așadar conform legendei. Spre deosebire de alte peșteri, Peștera Polovragi are o temperatura constanța de circa 8-9 grade, fiind astfel călduroasă și potrivită pentru vizitare în aproape orice perioada a anului.
Peștera Polovragi - la confluența dintre legendă și istorie
Peștera Polovragi este cunoscută datorită asocierii cu Zamolxe, liderul spiritual al geto-dacilor (care își putea schimbă înfățișarea), despre care se spune că a locuit în această peștera. O piatră în formă de tron este denumită astăzi scaunul lui Zamolxe, fiind marcată și delimitată de restul reliefului peșterii. Din aceeași categorie face parte și Cuptorul dacic, un element ce se remarcă cu ușurință în Peștera Polovragi, datorită formei sale atât de asemănătoare cuptoarelor rudimentare din acea perioada.
Fiecare porțiune a peșterii, pe segmente de circa 200-300 de metri, ne prezintă și alte elemente care au rămas în instorie sub un anumit nume. Pe lângă Cuptorul Dacic și Tronul lui Zamolxe, pot fi observate Camera Albă, Culoarul Stâlpilor, Culoarul Sufocant sau Tavanul însângerat.
Firește, că orice altă peștera și aici vom întâlni lilieci, numai că în cadrul acestei galerii speologice se poate observă o colonie de circa 300 de lilieci din Ordinul Microchiroptera “potcoavă” (denumiți așa datorită formei lor). Din tavanul peșterii se preling picături de apă, prezentate deseori că fiind lacrimile lui Zamolxe. Acest lucru se datorează credinței populare care spune că Zamolxe a fost un războinic care își motiva poporul să lupte împotriva cotropitorilor, fiind prezentat că un personaj legat de glie, că protector și iubitor de pământurile strămoșești.
Pe tot parcursul vizitării peșterii pot fi observate schimbări ale reliefului, mai ales în ceea ce privește trecerea de la stalagmite la domuri, de la ape adânci la acumulări relativ rare de apă, iar lista poate continuă.
Peștera Polovragi este un edificiu în care pot fi văzute elemente speciale și unice, pe care nu le poți vedea în nicio altă peștera din România. Pentru că este grevată de trecut istoric, dar și spiritual, Peștera Polovragi a devenit în timp foarte cunoscută publicului iubitor de cunoaștere.
Pestera Polovragi nu este doar un obiectiv turistic, ci este o provocare, o adevarata experianta pe care nu ai cum sa o uiti. Dincolo de peisaje si de imagini, legendele ce insotesc acest edificiu fac din vizitarea pesterii Polovragi un adevarat eveniment, de povestit mai departe, la gura sobei.
Tarife
- Adulti - 20 lei
- Copii si elevi (pana in 18 ani) - 10 lei
Peștera Polovragi se poate vizita zilnic în intervalul orar 9:00-19:00 (Luni-Duminca). Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag!
Adresa: Peștera Polovragi, Polovragi, Gorj, 217365, Romania
Telefon: 0754 541 482
E-mail: polovragiisrl@gmail.com
Google Maps: https://goo.gl/maps/o5zZhiMbJAJPvP5f6
Coordonate GPS: 45.206052, 23.780531